Articole
  • Pentru Romani
  • 08 aprilie 2019
  • PSD Satu Mare

Echipa de campanie a PSD Satu Mare, la Orașu Nou: Fermierii români merită mai mult în Europa!

Echipa de campanie a PSD din zona Oaș, coordonată de secretarul executiv al PSD Satu Mare, primarul de Racșa Toma Betea, s-a întâlnit luni dimineața cu cetățenii prezenți în târgul de țară de la Orașu Nou.

Toma Betea le-a prezentat cetățenilor programele pe care Guvernările PSD le-a implementat pentru dezvoltare rurală și pentru dezvoltarea agriculturii românești, astfel încât toți românii care trăiesc în mediul rural să aibă o viață mai bună.

Una dintre cele mai importante măsuri a fost plata la timp și integral a subvențiilor pentru fermieri, care au putut astfel să-și realizeze lucrările pe terenuri și să facă producție.

Pe de altă parte, în cursul lunii februarie au intrat în ţară aproape 300 milioane de Euro pentru susţinerea PNDR, ceea ce înseamnă că de la începutul anului, agricultura românească şi dezvoltarea rurală au beneficiat deja de peste 1,5 miliarde de Euro din fonduri europene. În primele zile ale lunii martie au mai intrat din Fondul European de Garantare Agricolă încă 175 de milioane de Euro pentru fermieri. Toate aceste sume se adaugă celor 6 miliarde de Euro încasaţi în perioada 2017-2018.

De asemenea, Toma Betea le-a spus cetățenilor că în anii următori agricultorii vor beneficia de sprijin financiar crescut din fonduri europene, urmând ca atât fermierii sub 40 de ani, cât și cei trecuți de 40 să poată solicita prima de instalare de până la 100.000 de euro. De asemenea, România va stabili plafonul maxim al subvențiilor, după ce Comisia Europeană a eliminat pragul maxim de 100.000 de euro al subvențiilor.

Fermierii sătmăreni merită mai mult!