Articole
  • Mesaje pentru romani
  • 14 august 2019
  • FUIOR IULIA

Viorica Dancila, candidatul PSD pentru Presedintia României, vrea ca fiecare membru de partid să lupte în campania electorală ca și cum ar fi candidat în aceste alegeri: Nu vom avea aroganța unora care deja văd aceste alegeri câștigate!

Președintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale a declarat, miercuri, la Fălticeni, după ședința CEX județean Suceava, că pentru PSD o prioritate o constituie alegerile prezidențiale.

„Am discutat despre mobilizare, despre modul în care vedem alegerile prezidențiale, despre rezultatele pe care vrem să le obținem și despre pașii pe care trebuie să-i facem împreună pentru a câștiga alegerile prezidențiale.(…) Cred cu tărie că fiecare membru al PSD, fiecare președinte de organizație, va lupta ca și cum ar fi candidat la aceste alegeri”, a spus premierul.

Ea și-a exprimat convingerea că cei care au subestimat PSD și au pus partidul la zid vor vedea că rezultatul de la alegerile prezidențiale îi va contrazice, „așa cum cei care au spus că România are o mare problemă economică, că efectiv suntem în  prăbușire au fost contraziși de datele date astăzi de INS și de Comisia Națională pentru Strategie și Prognoză care au arătat că suntem al doilea stat cu creștere economică din UE”.

Ea crede că această campanie electorală va aduce foarte multe dezinformări, dar că PSD va răspunde cu adevărul.

„Vor scoate în rândul opiniei publice foarte multe dezinformări, vor veni cu foarte multe jigniri din partea opoziției, cu foarte multe miniciuni pe care deja le-am văzut. Ei vor continua cu minciunile noi vom continua să spunem adevărul. Ei vor continua să jignească noi vom veni cu lucrurile pe care le-am făcut pentru români”, a spus Dăncilă.

Ea și-a exprimat încrederea că oamenii vor aprecia fiecare pas făcut de fiecare partid în parte.

„Eu văd alegerile prezidențiale ca alegeri foarte importante și prin prisma următoarelor două rânduri de alegeri, mă refer la alegerile locale și parlamentare”, a mai declarat Dăncilă.

Ea a subliniat că PSD a înțeles mesajul dat în alegerile europarlamentare și că membrii PSD vor munci foarte mult în alegerile prezidențiale.

„Nu vom avea aroganța unora care deja văd aceste alegeri câștigate. Noi vom munci pentru a câștiga încrederea fiecărui român”, a conchis Viorica Dăncilă.

SURSA: https://www.newsbucovina.ro/politica/258136/