Articole
  • Mesaje pentru romani
  • 23 iulie 2019
  • FUIOR IULIA

AFIR demareaza primirea solicitarilor de finantare pentru fermele mici

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide astăzi sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin care se oferă fermierilor fonduri nerambursabile de câte 15.000 de euro.

În cadrul submăsurii 6.3 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), fermierii pot depune solicitările de finanţare on-line, pe pagina de internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, începând din 22 iulie 2019, ora 9:00, şi până cel târziu la data de 31 decembrie 2019, ora 16:00, sau până la epuizarea fondurilor disponibile, informează AFIR, conform Agerpres.

Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune de finanţare este de 45.900.000 euro, din care 13.770.000 euro sunt alocaţi doar pentru fermele din zona montană.

Finanţarea se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.

Pragul minim de selecţie a cererilor de finanţare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 (pentru teritoriul naţional, inclusiv zona ITI Delta Dunării şi pentru zona montană) este de 15 puncte. Pragurile de calitate lunare sunt următoarele: 85 de puncte (valabil în perioada 22.07 - 31.08.2019), 80 de puncte (valabil în perioada 01.09 - 30.09.2019), 75 de puncte (valabil în perioada 01.10 - 31.10.2019), 70 de puncte (valabil în perioada 01.11 - 30.11.2019), 15 de puncte (valabil în perioada 01.12 - 31.12.2019), transmite Agerpres.

Un număr de 3.060 de mici fermieri vor beneficia de aceste finanţări, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.